Conferința dedicată Zilei Europei 2015 – momente de veselie, relaxare și manifestare a talentului și implicării

Pe 8 Mai 2015, Centrul Europe Direct Maramureş, din cadrul Fundației CDIMM Maramureș, a organizat Conferinţa „Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru”, dedicată Anului European pentru Dezvoltare 2015. În fiecare an, marcăm Ziua Europei – sărbătorită pe data 9 mai, prin acțiuni organizate la nivel local, evenimentul din 2015 aflându-se la ediția a VIII-a.
Galerie foto: http://europedirect.cdimm.org/ziuaeuropei/album/index.html

Momentul festiv de început a fost creat de elevi de la Seminarul Teologic ”Sf. Ioan Mărturisitorul” Baia Mare, care au interpretat câte o strofă din Imnul Național al României și ”Odă Bucuriei” – Imnul Uniunii Europene. Din partea oficialităților locale ne-au onorat cu prezența și au susținut un scurt cuvânt de deschidere dl. subprefect Alexandru Bondrea și dl. Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

În jur de 200 de participanți au asistat, s-au bucurat și au apreciat cele 28 de echipe care au avut intervenții în cadrul Conferinței. Prin scenete, momente artistice (cântece, dansuri, poezii, șezători, interpretări instrumentale), precum și prin prezentări tematice și filmulețe educative, echipele formate din copii, elevi, cadre didactice, reprezentanți ONG,  tineri români și străini (din Franța, Irlanda, Georgia, Danemarca, Spania, Portugalia, Germania)  au abordat în mod inovativ diverse teme de actualitate: multiculturalism, diversitate, nediscriminare, educație pentru schimbare, eradicarea sărăciei. Momente deosebite au fost create de delegația tinerilor și cadrelor didactice români din Ucraina, care ne-au făcut o demonstrație artistică de păstrare a identității și de integrare în comunitate.

Tineri din Consiliul Local al Tinerilor Baia Mare ne-au ajutat pentru buna desfășurare a evenimentului. Le mulțumim și ne bucurăm pentru colaborarea constantă!
De asemenea, mulțumim Primăriei Baia Mare pentru găzduirea conferinței la Centrul Millennium Baia Mare și echipei administrative a Centrului, pentru sprijin logistic.
Mulțumim și Consiliului Județean Maramureș, care ne-a permis să folosim panourile pentru expoziția de desene!
Mulțumim jurnaliștilor maramureșeni, care au reflectat activitățile noastre în presa locală.
Mulțumim Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” Baia Mare  pentru găzduirea Expoziției de desene până pe 30 mai 2015.

La final, toate echipele au primit diplome și premii!

În cadrul conferinței au fost expuse cele peste 150 de desene înscrise în Concursul de desen „Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru”. Participanții au admirat lucrările grupate pe 4 secțiuni și au votat cele mai reușite creații plastice. Premierea concursului de desen va avea loc pe 30 mai, la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare, ora 10. Până pe 20 mai, desenele și picturile pot fi votate și on-line, pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/EuropeDirectMaramures

Tabelul intervențiilor la Conferința de Ziua Europei 2015

Instituția/ Organizația Intervenție
1.

American International School of Transylvania

Titlul: „Gate to European Values” proiect de promovare a valorilor europene

2.

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 28 Baia Mare

Titlul: 2 poezii și un cântecel: LUMEA COPIILOR

3.

Scoala Gimnazială Avram Iancu Baia Mare

Titlul: Incursiune culinară în Europa – Filmuleț

4.

Şcoala Gimnazială „Octavian Goga” Baia Mare

Titlul: Sceneta „La cireșe”, după Ion Creangă

5.

Școala Gimnazială Specială Baia Mare

Titlul: TARA MEA

Tema: RECITĂRI ȘI CÂNTECE

6.

Şcoala Gimnazială ”Avram Iancu” Baia Mare

Titlul: ”O lume mai bună pentru mine şi pentru tine’’.

Prezentare sub formă de filmuleţ şi o scurtă expunere a activităţilor desfăşurate în cadrul proiectului.

Tema: Toleranţa – o valoare europeană

7.

Şcoala Gimnazială George Coşbuc” Baia Mare

Titlul: grup vocal

Tema: Potpuriu International

25 de elevi – cl. a III-a B

8.

Liceul TeoreticIoan Buteanu” Șomcuta Mare

Titlul: Dansul popoarelor europene

Tema: CĂLĂTORIM PRIN EUROPA – 25 elevi cl. a X-a si XI-a

9.

Federația YMCA România

Titlul: “4 Youth Performers”, prezentări tematice prin filmulețe

Tema: valori europene și globale (diversitate, solidaritate, identitate, toleranță, egalitate, nediscriminare)

10.

Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare

Titlul: ”Îşi are literatura locul ei în viitorul nostru?” (moment artistic)

Tema „Viitorul asa cum il imaginăm şi ni-l dorim”

11.

Seminar Teologic Liceal ”Sf. Iosif Mărturisitorul” Baia Mare

Titlul: Dans popular fecioresc: Colaj fecioresc de câmpie, bărbătesc de Maramureș, Ciuleandra.

Tema: IDENTITATE – moment artistic: dansuri populare

12.

Asociația ”George Barițiu” pentru Promovarea Societății Informaționale /

Colegiul Tehnic ”George Barițiu” Baia Mare

Titlul: CLICK PE … TINERI RESPONSABILI FINANCIAR!”

Tema: EDUCAȚIE FINANCIARĂ / RESPONSABILITATE FINANCIARĂ

13.

ONG-ul «NADIA» Solotvino – UCRAINA

Titlul:  Scurt istoric a ansamblului folcloric «SPERANTA»: momente artistice

Tema: Noua generație – «Speranța» noastră spre o viață mai bună.

Elevi de la Școala generală nr. 2, Slatina (Solotvino), Ucraina

14.

Colegiul Tehnic „C.D. Neniţescu” Baia Mare

Titlul: S.O.S. – planeta Pământ / prezentare tematică prin fotografii şi poezie

Tema: Viitorul planetei

PAUZĂ DE MASĂ
15.

Liceul de Arte Baia Mare

SIDE BY SIDE – piesă modernă percuție

Tema: Formarea Uniunii Europene pe ritmuri de tobe

16.

Liceul Teoretic ”Emil Racoviţă ” Baia Mare

Titlul și tipul prezentării/momentului de grup: „CERN-Călătorie în lumea particulelor”

Tema: Ambasadori CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare)

17.

Scoala Gimnazială Ardusat

Scenetă + moment artistic

Tema: ERADICAREA SARACIEI

16 membri din clasele V-VII

18.

Colegiul TehnicGeorge Barițiu” Baia Mare

Titlul: Susținere de scurte momente artistice/ sceneta filmata.

Tema: Nediscriminare COCOȘUL, ELEFANTUL, BUTURUGA

19.

Asociaţia social-culturală a românilor din Transcarpatia “George Coşbuc” SLATINA – UCRAINA / Școala medie nr. 2 Slatina – UCRAINA

Prezentare desene în expoziție create de elevi Școala medie nr. 2 Slatina – UCRAINA

20.

Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare

Titlul:  „Sărăcia – o problemă a noastră, a tuturor” (expunere tematică)

Tema: Eradicarea sărăciei

21.

Seminar Teologic Liceal ”Sf. Iosif Mărturisitorul” Baia Mare

Titlul: Zice tata către mine… ; Am o mândra tare…

(moment muzical folcloric vocal-instrumental: vioară+orgă zona Codrului)
Tema: IDENTITATE – interpretare vocală și instrumentală

22.

Școala Gimnazială sești

Titlul: eseu structurat

Tema: Europa casa noastră

23.

Școala Gimnazială Mireșu Mare

Titlul: Lumina învierii prin ochi de copil

Tema: Pictură pe sticlă

Echipa: Film cu elevii școlilor Mireșu Mare și Lucăcești

24.

Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare

Titlul: DED (Dicționar explicativ al demnității)

Tema: Demnitatea, valoare esenţială a cetăţeanului european

25.

Colegiul Tehnic „C.D. Neniţescu” Baia Mare

Titlul şi tipul prezentării/momentului de grup: Terra verde versus Terra gri – dialog

Tema: Viitorul planetei

26.

Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare

Titlul: Cântec: ”Așa-i românul”…

27.

Club Sportiv Supersport  Baia Mare și                                                     Liceul Teoretic Emil Racoviță” Baia Mare

Titlul: Fare Football People action weeks” / campanie europeană de luptă împotriva discriminării prin sport

Tema: “Prezentarea Revistei din cadrul proiectului ,,Săptămâna de acţiune împotriva rasismului şi discriminării„

28. Școala Gimnazială Mireșu Mare

Persoană de contact: Gelu Dragoș

Titlul: Șezătoare din CHIOAR

Tema: Prezentarea unei filmări a șezătorii

Echipa: Elevi ai clasei a III-a, Școala Mireșu Mare

29.

Școala Gimnazială Nr. 1 Moisei

Persoană de contact: SOVAN DAN (nu au putut participa; au trimis materialul)

Titlul și tipul prezentării/momentului de grup: CREATIE LITERARA-ANUL EUROPEAN AL DEZVOLTARII

Tema: „Soarele, lumina vieții”

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol