Raportul UE referitor la transferul și relocarea migranților
Comisia europeană a prezentat miercuri, 9 noiembrie, cel mai recent raport privind mecanismele UE de transfer și relocare a migranților. Statele membre au relocat astfel, în perioada de monitorizare (28 septembrie-8 noiembrie), 1.157 de persoane suplimentare, ajungându-se astfel la 11.852, adică peste jumătate din numărul convenit în mecanismul stabilit în iulie 2015. In același interval de timp au fost transferate spre alte state membre 1.212 persoane (921 din Grecia și 291 din Italia). Până în data de 8 noiembrie, în România au fost transferate 386 de persoane (43 din Italia și 343 din Grecia).
Numărul relocărilor din Turcia a continuat să crească, pe măsură ce statele membre evaluează dosarele transmise prin intermediul Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați. Astfel, de la 4 aprilie și până acum, 2.217 sirieni au fost relocați din Turcia în UE.
Context
Mecanismul temporar de transfer de urgență a fost instituit prin două decizii ale Consiliului din septembrie 2015, prin care statele membre s-au angajat să transfere până la 160.000 de persoane din Italia și Grecia (și, după caz, din alte state membre) până în septembrie 2017.
La 8 iunie 2015, Comisia a adoptat o propunere privind un mecanism european de relocare, care a fost urmată de acordul dintre statele membre din 20 iulie 2015 privind relocarea a 22.504 persoane care au în mod clar nevoie de protecție internațională.
Pagini utile:
Comunicare: Al șaptelea raport privind transferul și relocarea
Anexa 1: Transferuri din Grecia
Anexa 2: Transferuri din Italia
Anexa 3: Situația privind relocarea
FIȘĂ INFORMATIVĂ: Transferul și relocarea
FIȘĂ INFORMATIVĂ: Gestionarea crizei refugiaților: asistența financiară acordată de UE Greciei
Întrebări și răspunsuri: Crearea unui cadru de relocare al UE