MEDEA AWARDS 2013 – Competiţia europeană de educaţie media
Proiectul ,,U4Energy-U4Europe”, realizat de profesor Elena Rusu a fost înscris în concursul de anul acesta, la care au fost trimise 324 proiecte din 37 de ţări şi au fost jurizate de 118 experţi în educaţie şi media din 28 de ţări.
Deşi nu a urcat pe podium, este singurul proiect nominalizat din România şi va fi postat în Media Galery ,,Exemple de bune practici”, făcând parte dintre cele 14 proiecte foarte apreciate, ca o recunoaştere a a excelenţei în utilizarea media pentru învăţare şi predare în procesul didactic.
Coordonatoarea proiectului a primit invitaţia de a participa la ceremonia de premiere ,,MEDEA Awards Ceremony” din 2 decembrie 2013, la Brussels.
Proiectul a fost derulat începând cu 2011, la Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu Baia Mare, continuând apoi până în prezent la Liceul Teoretic Emil Racoviţă Baia Mare şi tratează subiecte din domeniul energiei şi promovarea unor metode de reducere a consumului acesteia.
Ca produs final al proiectului, a fost realizat un website unde sunt prezentate activităţi de învăţare formale, nonformale şi informale desfăşurate de către elevii şi profesorii implicaţi şi care poate fi vizualizat la adresa: http://elena1r.wix.com/u4energy-u4europe
Competiţia este organizată anual în Belgia cu scopul de a încuraja inovaţia, excelenţa şi bunele practici în utilizarea resurselor media cu scop didactic. În ţara noastră ActiveWatch face parte din consorţiul MEDEAnet care organizează această competiţie.
Mai multe informaţii despre rezultate: http://medea-awards.com/files/publications/MEDEA-Awards-2013_press-release_20131112.pdf