Campania ”Să trăim ECO” – Misiune îndeplinită

202 elevi și cadre didactice din 13 școli și licee din Baia Mare, elevi reprezentanți din Consiliile Locale Tineri și Copii și coordonatorul acestora de la Primăria Baia Mare au răspuns cu entuziasm la inițiativa noastră ecologistă și s-au prezentat cu punctualitate la locul de întâlnire din Piața Revoluției.

Centrul Europe DIRECT MARAMUREŞ, din cadrul Fundației CDIMM Maramureș, a organizat a IV-a ediţie a Campaniei ecologiste de primăvară, prin acțiunea ”Să trăim ECO”, miercuri – 06.04.2011, începând cu ora 12.30, Piața Revoluției din Baia Mare.

Campania a constat în organizarea unei vizite pentru elevi și cadre didactice însoțitoare la noua stație de epurare a apelor menajere din Baia Mare, continuată de o acțiune de ecologizare în Baia Mare.

3 autobuze puse la dispoziție, gratuit, de SC Urbis SA, sub îndrumarea Dlui Ioan Fârte – șef Secție Exploatare, au transportat participanții la Stația de epurare Baia Mare și apoi la locația de ecologizare.

Dl. ing. Vasile Buie – director al Stației de epurare și Dl. ing. Vasile Chindriș – reprezentant al constructorului au prezentat instalațiile și etapele procesului de epurare al apelor uzate și au răspuns la întrebările tinerilor privind beneficiile asupra mediului aduse de utilizarea noilor tehnologii.

Acțiunea de ecologizare s-a desfășurat pe domeniul public de pe Str. George Coșbuc din Baia Mare, în zona ITM, râul Săsar, sub îndrumarea Dlui ing. Radu Bogdan din cadrul Serviciului public de specialitate al Primăriei Baia Mare, care a asigurat preluarea sacilor cu deșeuri și siguranța locației. Copiii, echipați cu mănuși și saci menajeri, au strâns în jur 80 de saci de deșeuri și și-au exprimat satisfacția că au contribuit la curățarea orașului, dar și speranța că băimărenii le vor urma exemplul și vor acționa pentru a trăi într-un mediu mai curat.

În final, Centrul Europe Direct Maramureș i-a răsplătit pe participanți cu dulciuri, apă minerală și obiecte promoționale. Pliantele de informare distribuite au avut rolul de a arăta că Baia Mare este un oraș poluat și comunitatea trebuie să se implice în activități de protecție a mediului.

Centrul Europe Direct Maramureș și structura gazdă Fundația CDIMM Maramureș, în calitate de organizatori, mulțumim participanților și instituțiilor pentru sprijinul acordat și pentru implicarea în această acțiune:

–     Primăria Baia Mare: Dl. Vasile Barbul – city manager, Dl. Radu Bogdan – Serviciul public, Dl. Onoriu Dan – coordonator CLCT

–     Urbis SA Baia Mare: Dl. Ioan Fârte – Șef Secție Exploatare

–     Vital SA Baia Mare: Dl. Cornelia Iepan – Relații publice, Dl. Vasile Buie – Șef Stație epurare

Participanți:

–       Școala cu clasele I-VIII „Nichita Stănescu” Baia Mare

–       Colegiul Naţional „Gh. Şincai” Baia Mare

–       Liceul Teologic Penticostal Baia Mare

–       Școala cu cls. I-VIII „Dr. Victor Babeș” Baia Mare

–       Colegiul Tehnic Transilvania Baia Mare

–       Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Baia Mare

–       Liceul cu Program Sportiv CSS Baia Mare

–       Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Baia Mare

–       Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Baia Mare

–       Colegiul Tehnic „C.D. Nenițescu” Baia Mare

–       Colegiul Tehnic ”Carmen Sylva” Baia Mare

–       Colegiul Economic ”Nicolae Titulescu” Baia Mare

–       Colegiul Tehnic ”George Barițiu” Baia Mare

–       CLCT Baia Mare

1 Response la “Campania ”Să trăim ECO” – Misiune îndeplinită”


  1. Decernarea diplomelor pentru Ziua Europei și Campania ecologistă at Centrul Europe Direct Maramures