Primii europeni au fost vaccinați
December 29th, 2020
Azi, 27.12.2020, primii europeni au fost vaccinați împotriva COVID-19. Mai întâi, îi protejăm pe cei mai vulnerabili. Apoi, vor fi suficiente doze pentru toată lumea.
Vaccinurile sunt disponibile în toată Uniunea Europeană în același timp și în aceleași condiții.
În Spania, prima persoană care a fost vaccinată este Araceli Hidalgo, 96 de ani, de la un centru de vârstnici din Los Olmos, Guadalajara.
În Slovacia, prof. Vladimír Krčméry a fost prima persoană vaccinată, doctor în medicină, câștigătorul unui premiu din partea Societății Europene de Microbiologie.
În Ungaria, prima persoană vaccinată a fost Adrienne Kertész, împreună cu personal medical de la un spital din Budapesta.
In Estonia, prima persoană vaccinată a fost medicul rezident Jelena Rozinko de la Centrul de sănătate Järve.
În Italia, prima persoană vaccinată a fost Maria Rosaria Capobianchi, șefa laboratorului de virologie de la spitalul Spallanzani, alături de o asistentă.
În Austria, prima persoană vaccinată a fost Ursula Wiedermann-Schmidt, 80 de ani, președinta Societății austriece de vaccinologie.
În Cipru, prima persoană vaccinată a fost un doctor care lucrează la spitalul de stat din Ammochostos (Famagusta).
În Bulgaria, prima persoană vaccinată a fost prof. dr. Kostadin Angelov, ministrul sănătății, la spitalul Sfânta Ana din Sofia.
În Polonia, prima persoană vaccinată a fost asistenta-șefă Alicja Jakubowska.
În Grecia, prima persoană vaccinată a fost asistenta Efstathia Kampisiouli de la spitalul Evangelismos din Atena.
În Slovenia, prima persoană vaccinată a fost dr. Franc Kramberger, de la căminul Dom svetega Lenarta.
În Croația, prima persoană vaccinată a fost Branka Aničić, o doamnă în vârstă de 81 de ani.