Concurs „Alegerile europarlamentare 2014 – Noi decidem cine are responsabilitatea” – lansat de Centrul Europe Direct Maramureș

Centrul Europe Direct Maramureș vă invită să participați la Concursul de materiale de promovare (afișe, pliante, fluturași) „Alegerile europarlamentare 2014 – Noi decidem cine are responsabilitatea”, dedicat tinerilor care activează în județul Maramureș.

Termen transmitere a lucrărilor: 7 aprilie 2014

Centrul Europe Direct Maramures_concurs afise_martie-aprilie 2014

Formular_participare_Concurs EP 2014

Concursul are ca obiectiv promovarea alegerilor pentru Parlamentul European care vor avea loc în perioada 22 – 25 mai 2014, conștientizarea maramureșenilor cu privire la importanța participării la vot pe 25 mai (data alegerilor europarlamentare în România) și încurajarea unei cetățenii participative în rândul tinerilor votanți.

Ne pot trimite lucrări:

  • elevi de liceu, coordonați de cadre didactice din licee/colegii/grupuri școlare maramureșene;
  • elevi cu vârsta peste 18 ani (sau 18 ani împliniți până pe 25 mai), care vor vota pentru prima dată, coordonați de cadre didactice din licee/colegii/grupuri școlare maramureșene;
  • studenți la instituții universitare locale;
  • tineri români și străini, implicați în acțiuni de voluntariat, în cadrul unor ONG-uri locale.

Regulament. Participanții la concurs vor realiza un material de promovare a alegerilor pentru Parlamentul European: afiș, pliant sau fluturaș:

– tema: creșterea participării la votul pentru alegerile europene din anul 2014.

– conținutul materialului de promovare: creație originală, să nu încalce legile drepturilor de autor sau de confidențialitate ale altei persoane fizice sau juridice.

– se acceptă materiale cu conținut gratuit și/sau din domeniul public.

– mesajele pot fi în limba română + alte limbi oficiale ale UE (mesajul în limba română este obligatoriu).

– mesajele NU vor avea caracter politic, tendențios sau discriminatoriu.

– echipele vor fi formate din maxim 3 tineri și maxim 2 coordonatori din partea școlii sau ONG-ului.

– materialele vor fi transmise în fișier electronic (jpg, pdf), nu mai mare de 4 MB.

Materialele realizate vor fi transmise în fișier digital (de ex. jpg sau pdf) nu mai mare de 4 MB, însoțite de Formularul de participare completat.

Termenul limită de transmitere a lucrărilor: 7 aprilie 2014.

Vor fi acordate premii și diplome la toate categoriile: afișe, pliante, fluturași. Toți tinerii înscriși în concurs și profesorii coordonatori vor primi diplome de participare.

Premierea va avea loc în cadrul evenimentului de exterior pe care Centrul Europe Direct Maramureș îl va organiza în săptămâna ”Școala Altfel” (dată probabilă joi, 10 aprilie 2014, începând cu ora 12.00, în Centrul Vechi). În cadrul evenimentului vom organiza o expoziție cu toate materialele înscrise în concurs, care îndeplinesc condițiile din regulament.

Lucrările premiate vor fi tipărite în mai multe exemplare și vor fi distribuite cu prilejul evenimentului de exterior pentru promovarea alegerilor europarlamentare.

De asemenea, toate materialele participante la concurs, care îndeplinesc condițiile din regulament, vor fi expuse în cadrul evenimentului pe care-l vom organiza pe 9 mai 2014 – Ziua Europei.

Informații despre alegerile europarlamentare 2014: http://www.elections2014.eu/ro/

Vă aşteptăm să ne transmiteți materialul de promovare realizat de echipa dumneavoastră, în format jpg sau pdf, max 4MB, împreună cu Formularul de participare atașat, până luni, 7 aprilie 2014, la adresa de email marga@cdimm.org.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la:

Centrul Europe Direct Maramureş – Fundaţia CDIMM MaramurEş

Bd. Traian 9-16, 430211 Baia Mare

Tel/Fax: 0262.224.870, 222.409, 221.380

Email: europedirect@cdimm.org, marga@cdimm.org

Web: www.europedirect.cdimm.org

Facebook: http://www.facebook.com/

5 Responses la “Concurs „Alegerile europarlamentare 2014 – Noi decidem cine are responsabilitatea” – lansat de Centrul Europe Direct Maramureș”


  1. Vizite de informare la Consiliul Local al Tinerilor Baia Mare – 20 martie 2014 at Centrul Europe Direct Maramures

    […] acest prilej, reprezentantul Centrului Europe Direct Maramureș a prezentat Concursul de materiale de promovare pentru alegerile europarlamentare din 25 mai 2014 și a discutat cu cei prezenți despre celelalte activități pe care Centrul […]

  2. Seminar ”Alegerile europarlamentare 2014” – Colegiul Tehnic ”George Barițiu” Baia Mare, 21 martie 2014 at Centrul Europe Direct Maramures

    […] cadrul evenimentului i-am invitat pe elevi să participe la Concursul de promovare a alegerilor europarlamentare și am distribuit broșurile de informare despre Alegerile PE 2014, realizate de Uniunea […]

  3. Eveniment de lansare a Proiectului ”Perfect pentru TINEri” – Cavnic, 21 martie 2014 at Centrul Europe Direct Maramures

    […] Centrul Europe Direct Maramureș, în calitate de colaborator în cadrul proiectului, a organizat un stand de informare și a prezentat Concursul de materiale de promovare pentru alegerile europarlamentare din 25 mai 2014. […]

  4. Seminar ”Alegerile europarlamentare 2014” – Colegiul Tehnic ”Aurel Vlaicu” Baia Mare, 27 martie 2014 at Centrul Europe Direct Maramures

    […] Întâlnirea s-a derulat similar cu cea de la Colegiul Tehnic ”George Barițiu” Baia Mare: http://europedirect.cdimm.org/noutati/seminar-%E2%80%9Dalegerile-europarlamentare-2014%E2%80%9D-colegiul-tehnic-%E2%80%9Dgeorge-bari%C8%9Biu%E2%80%9D-baia-mare-21-martie-2014. Reprezentantul Centrului Europe Direct Maramureș a discutat cu tinerii care vor vota prima dată despre alegerile pentru Parlamentul European care vor avea loc pe 25 mai 2013 și Concursul de materiale de promovare. […]

  5. Materialele înscrise în Concursul „Alegerile europarlamentare 2014 – Noi decidem cine are responsabilitatea” at Centrul Europe Direct Maramures

    […] de afișe, 4 fluturași și 3 pliante au fost înscrise la Concursul de materiale de promovare a alegerilor europarlamentare din 25 mai […]