Campania ”Europa, casa noastră” – în vizită la 2 școli din Maramureș
Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” Baia Mare și Școala cu clasele I-VIII “Ion Popescu de Coaș” din localitatea Coaș vor fi gazdele maramureșene ale Campaniei ”Europa, casa noastră” – Ediția a II-a, vineri, 26 octombrie 2012, începând cu ora 10.00 (Baia Mare), respectiv ora 12.00 (Coaș). Cele două școli au fost selectate (cu sprijinul Inspectoratului Școlar Maramureș) dintre cele 72 de școli din județul Maramureș care s-au înscris pe site-ul Programului: http://www.europacasanoastra.ro/.
Acţiunea din judeţul Maramureș este parte a campaniei de informare şi comunicare “Europa, casa noastră”, aflată la a doua ediţie, campanie lansată de Reprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS). Programul se adresează elevilor şi profesorilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi are drept scop derularea unor activităţi cu dimensiune europeană prin care elevii sunt încurajaţi să se informeze despre Uniunea Europeană, istoria, politicile ei, precum şi despre ultimele evoluţii din domeniul afacerilor europene.
În anul 2011, Campania ”Europa, casa noastră” a vizitat Colegiul ”Mihai Eminescu” Baia Mare și Liceul ”Traian Vuia” Tăuții Măgherăuș: http://europedirect.cdimm.org/noutati/campania-europa-casa-noastra-in-judetul-maramures
Comunicat Europa, casa noastră_ 26 oct – Maramureș
În cadrul primei întâlniri de la ora 10.00, liceenii vor afla informaţii utile despre proiectul “Lider european” care le oferă posibilitatea de a-şi însuşi noţiuni de leadership şi tehnici de prezentare prin participarea la un concurs cu două etape: locală şi naţională. Concursul presupune ca liceenii să-şi îndrepte atenţia asupra comunităţii în care trăiesc, să identifice probleme ale comunităţii şi să implementeze proiecte pentru rezolvarea acestora. Proiectele lor trebuie să aibă capacitatea de a mobiliza grupuri de oameni (alţi elevi, părinţi, profesori, persoane din comunitate etc.) care să lucreze împreună pentru susţinerea unor programe de voluntariat.
A doua întâlnire va consta în discuţii cu elevii claselor V-VIII pe teme europene – moneda euro, cetăţenia europeană, instituţiile Uniunii Europene, solidaritatea între generații.
La cele două acţiuni cu elevii vor lua parte, în calitate de vorbitori, Margareta Căpilnean, coordonator al centrului de informare Europe Direct din Maramureș, Diana Sabo, Președintele Asociaţiei pentru Dezvoltare prin Educaţie, Informare şi Susţinere – D.E.I.S. și Emil Pop, reprezentantul Asociației EcoLogic, custodele Rezervației Naturale Creasta Cocoșului.
[…] Mai multe informații despre Campania ”Europa, casa noastră”, în Maramureș: http://europedirect.cdimm.org/evenimente/campania-%E2%80%9Deuropa-casa-noastra%E2%80%9D-in-vizita-la… […]