Peste 226 de milioane de euro alocate de Comisia Europeană pentru proiectul de reabilitare a căii ferate București – Constanța
Comisia Europeană a aprobat recent alocarea a 226,6 milioane de euro din Fondul de coeziune pentru proiectul retrospectiv „Reabilitarea liniei de cale ferată Bucureşti – Constanţa, tronsoanele Bucureşti Nord – Bucureşti Băneasa şi Feteşti – Constanţa”.
Proiectul face parte din Programul Operațional Transport perioada 2007 – 2013, axa prioritară „Modernizarea și dezvoltarea rețelei TEN-T de bază în scopul dezvoltării unui sistem durabil de transport și integrării acestuia în rețelele de transport ale Uniunii Europene”. Lucrările de reabilitare a celor peste 80 de km de cale ferată între București și Constanța, pe cele două tronsoane Bucureşti Nord – Bucureşti Băneasa, respectiv Feteşti – Constanţa, au fost finanțate inițial de către statul român, valoarea totală a proiectului fiind de aproape 475 de milioane de euro.
Prin proiectul de reabilitare a căii ferate între București și Constanța s-a urmărit în principal reducerea duratei de călătorie între cele două localități, precum și trecerea de la transportul preponderent rutier între capitală și litoral spre un transport sigur și modern cu trenul, precum și reducerea poluării aerului.
În urma lucrărilor de reabilitare a acestei porțiuni de cale ferată, se estimează că, până în anul 2030, aproximativ 3,7 milioane de pasageri vor folosi anual trenul pentru a parcurge distanța între București și Constanța, iar transportul feroviar de marfă pe această rută este estimată să ajungă până la 21 de milioanede tone anual. În prezent, trenurile de pasageri pot circula pe ruta București – Constanța cu viteze de până la 160 de km/oră, iar cele de marfă cu maximum 120 de km/oră.
În prezent, rata de absorbţie pentru Programul Operaţional Transport în exercițiul bugetar 2007-2013, este de peste 81%.
În perioada de programare 2014 – 2020, România are alocate aproximativ 9,4 miliarde de euro pentru Programul Operațional pentru Infrastructură Mare (POIM), atât prin Fondul european de dezvoltare regională, cât și prin Fondul de coeziune. Mai mult de jumătate din finanțarea totală (inclusiv cofinanțarea națională) pentru POIM — 6,8 miliarde de euro — este prevăzută pentru infrastructura de transport, 37% pentru dezvoltarea sectorului de mediu, iar 5% pentru sectorul energetic.