Transport feroviar: România trimisă în fața Curții de Justiție a UE

Transport feroviar: România trimisă în fața Curții de Justiție a UERomânia, Grecia și Luxemburg au fost trimise în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru netranspunerea în legislația națională a Directivei 2012/34/UE privind instituirea spațiului feroviar unic european.

Directiva urmărește să consolideze rolul organismelor de reglementare naționale în domeniul feroviar, în special în ceea ce privește competența acestora în cazul instalațiilor feroviare, cum ar fi terminalele și stațiile. Ea impune statelor membre să își bazeze relațiile cu administratorii de infrastructură pe contracte multianuale care stabilesc obligații reciproce în ceea ce privește structura de plată și calitatea serviciilor de infrastructură care trebuie furnizate companiilor feroviare. De asemenea, ea cuprinde cerințe privind transparența financiară, astfel încât companiile feroviare și administratorii de infrastructură să păstreze și să publice conturi separate și să controleze fluxurile financiare.

Statele membre au avut obligația de a asigura intrarea în vigoare a măsurilor necesare pentru a se conforma directivei până la 16 iunie 2015. Întrucât cele trei state membre menționate nu au făcut acest lucru, Comisia a adresat acestor state membre o scrisoare de punere în întârziere în iulie 2015, urmată de un aviz motivat în februarie 2016. Dat fiind că măsurile naționale de transpunere nu au fost încă adoptate, Comisia a decis să trimită aceste state membre în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Pe baza procedurii stabilite la articolul 260 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Comisia va solicita Curții de Justiție să impună Greciei, Luxemburgului și României plata unei penalități zilnice până când directiva este transpusă în totalitate în legislația națională. Comisia propune penalități zilnice de 30.310,80 euro pentru Grecia, de 8.710,00 euro pentru Luxemburg și de 29.091,40 euro pentru România.

Context

Prin pachetul lunar de decizii referitoare la acțiunile în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile care le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al companiilor.

Principalele decizii adoptate de Comisie în luna iulie cuprind 20 avize motivate și 7 sesizări ale Curții de Justiție a Uniunii Europene. Totodată, Comisia închide 86 de cazuri în care diferendele cu statele membre în cauză au fost soluționate fără a fi necesară continuarea procedurii.

Pagini Utile

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol