Raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare (MCV)
Comisia a publicat cel mai recent raport privind măsurile întreprinse de România în ceea ce privește reforma sistemului judiciar și combaterea corupției, în cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare (MCV). Raportul prezintă progresele continue realizate în direcția îndeplinirii obiectivelor MCV și reliefează aspectele care necesită măsuri suplimentare.
Prim-vicepreședintele Frans Timmermans a declarat: „În cursul anului trecut, România și românii au dovedit că au voința de a lupta împotriva corupției și de a apăra independența sistemului judiciar. Demonstrațiile în masă împotriva corupției au evidențiat cât de importante sunt aceste probleme pentru cetățenii români. De-a lungul anului trecut, am constatat că sistemul judiciar și parchetul anticorupție au dat dovadă de profesionalism și de angajament, obținând rezultate bune în urmărirea penală a cazurilor de corupție; de asemenea, reformele au fost asumate la nivel intern. Este încurajator să văd că România a continuat să realizeze reforme și că această tendință pozitivă a continuat în 2015. În 2016, aceste eforturi trebuie intensificate și axate pe prevenirea corupției și pe asigurarea condițiilor necesare pentru ca judecătorii să își poată îndeplini în continuare atribuțiile în mod corespunzător.”
În ansamblu, sistemul judiciar român a continuat să dea dovadă de profesionalism, demonstrându-și inclusiv capacitatea de adaptare la schimbările importante aduse Codului de procedură civilă și Codului de procedură penală, să depună eforturi în vederea unificării jurisprudenței și să fie pregătit să apere independența sistemului judiciar. Acțiunile întreprinse de principalele instituții judiciare și de autoritățile cu responsabilități în materie de integritate în vederea combaterii corupției la nivel înalt au oferit în continuare rezultate impresionante. Menținerea acestei tendințe este un semn că România realizează progrese durabile în direcția îndeplinirii obiectivelor MCV.
În același timp, mai multe recomandări din raportul privind MCV pe 2015 sunt în continuare valabile, ceea ce înseamnă că reforma nu se bucură de consensul general necesar pentru ca progresele înregistrate să devină durabile. Independența sistemului judiciar și respectarea hotărârilor judecătorești continuă să fie atacate. Parlamentul pune sub semnul întrebării reforma codurilor penale, iar deciziile acestei instituții de a le permite sau nu organelor de urmărire penală specializate în combaterea corupției să îi trateze pe parlamentari ca pe orice alți cetățeni nu se bazează nici în prezent pe criterii obiective. S-au adus îmbunătățiri în ceea ce privește măsurile de combatere a corupției generalizate, însă nu la scara necesară pentru soluționarea unei probleme sistemice, anvergura măsurilor și voința politică aferentă fiind insuficiente.
Pentru societatea românească, reforma sistemului judiciar și combaterea corupției rămân aspecte importante care pot duce la demonstrații publice de amploare. Consolidarea procesului de reformă trebuie sprijinită în continuare, pentru ca progresele realizate să devină ireversibile. Comisia salută angajamentul politic asumat de către guvern de a continua reformele și de a combate corupția.
Anul 2016 va constitui un test în multe privințe. Măsura în care aspectele legate de integritatevor predomina în ceea ce privește numirile în posturi înalte din cadrul sistemului judiciar și controlul la care vor fi supuși candidații la viitoarele alegeri vor constitui indicii-cheie ale terenului câștigat de procesul de reforme. Menținerea tendinței favorabile reformelor și obținerea unor rezultate pozitive vor oferi, în egală măsură, indicii de durabilitate.
Comisia consideră că procesul de monitorizare în cadrul MCV, oportunitățile oferite de fondurile UE și implicarea constructivă atât a Comisiei însăși, cât și a multor altor state membre continuă să ofere un sprijin prețios pentru consolidarea reformelor în România. Comisia așteaptă cu interes să continue colaborarea strânsă cu România pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor MCV și a se asigura că autoritățile române dau curs recomandărilor incluse în raportul adoptat miercuri, 27 ianuarie 2016.
Context
La 1 ianuarie 2007, Comisia a instituit un mecanism de cooperare și de verificare pentru a evalua progresele înregistrate în raport cu angajamentele asumate de România în domeniul reformei sistemului judiciar și al combaterii corupției. Comisia prezintă în mod regulat rapoarte privind progresele înregistrate în aceste domenii. Primul raport al Comisiei a fost prezentat la 27 iunie 2007. Rapoartele conțin evaluarea situației de către Comisie și recomandările pe care aceasta le adresează autorităților române și sunt completate de un document de lucru al serviciilor Comisiei, care analizează în mod aprofundat fiecare dintre obiectivele de referință stabilite în cadrul MCV.
Comisia analizează măsurile luate de autoritățile române, bazându-se pe un dialog continuu între autoritățile române și serviciile Comisiei. De asemenea, rapoartele s-au bazat pe contactele cu statele membre, cu societatea civilă, cu organizații internaționale, cu specialiști independenți și au ținut seama de diverse alte surse. Concluziile Comisiei și metodologia utilizată în cadrul MCV s-au bucurat în mod constant de un sprijin ferm din partea Consiliului de Miniștri.
Raportul MCV anterior a fost publicat la 28 ianuarie 2015. Noul raport se referă la perioada scursă de atunci. După toate probabilitățile, următorul raport oficial va fi prezentat în termen de aproximativ un an.