România – putere regională in domeniul energiei
România a fost cel de-al 19-lea stat membru vizitat de vicepreședintele Maroš Šefčovič, în timpul turneului dedicat Uniunii energiei. Discuțiile cu reprezentanții autorităților române, părților interesate și ai societății civile s-au concentrat pe beneficiile acestui proiect și pe rolul pe care îl poate juca România pentru punerea sa în practică.
În întâlnirile sale, vicepreședintele Šefčovič a subliniat următoarele:
– România este aproape de îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru anul 2020;
– exploatarea la maximum a potențialului românesc în domeniul eficienței energetice va avea ca rezultat reducerea costurilor, investiții crescute și dezvoltarea anumitor sectoare economice (construcții, de exemplu), în paralel cu crearea de oportunități pentru crearea de locuri de muncă;
– România poate continua să joace un rol important în regiune, în special prin dezvoltarea gradului de interconectare, acest lucru putând duce la reducerea dependenței de Rusia, ca singur furnizor de energie, sau la posibilitatea de a exporta supraproducția de electricitate pe piețele europene;
– sprijinul României este important atât pentru elaborarea și promovarea Uniunii energiei, cât și pentru punerea în practică a obiectivelor sale.
Context
Uniunea Energiei va asigura Europei energie sigură, ecologică și la prețuri accesibile. Folosirea judicioasă a resurselor energetice, combinată cu lupta împotriva schimbărilor climatice, constituie un adevărat motor pentru crearea de locuri de muncă și creștere economică, precum și o investiție în viitorul Europei.
Turneul Uniunii energiei va continua în perioada următoare, cu vizite în Belgia, Malta, Danemarca și Estonia.