În timpul vacanței, am avut probleme cu o companie de transport, o firmă de închiriere de autoturisme sau un operator de turism. Cine mă poate ajuta?

În cazul în care aveți probleme cu o companie aeriană regulată sau charter (de exemplu, anularea zborului sau întârzieri), aveți drepturi specifice în temeiul Regulamentului privind drepturile pasagerilor din UE care utilizează transportul aerian.

Informații suplimentare privind drepturile pasagerilor din UE care utilizează transportul aerian:
http://ec.europa.eu/transport/passenger-rights/ro/03-air.html

În cazul în care aveți probleme legate de schimbări ale orarelor sau anulări ale trenurilor, aveți drepturi specifice în temeiul Regulamentului privind drepturile pasagerilor din UE care utilizează transportul pe calea ferată. La călătoria în cadrul unui serviciu feroviar internațional, beneficiați de norme comune pe întreg teritoriul UE.

Informații suplimentare privind drepturile pasagerilor din UE care utilizează transportul feroviar:
http://ec.europa.eu/transport/passenger-rights/ro/13-rail.html

Dacă am probleme în călătoria cu autobuzul sau vaporul…

O nouă legislație UE privind drepturile pasagerilor care călătoresc cu autobuzul sau cu vaporul a fost deja adoptată și va intra în vigoare în decembrie 2012, respectiv în martie 2013. Prin urmare, vara viitoare ar trebui să puteți să vă bucurați de drepturi comparabile cu cele instituite pentru sectorul aerian și pentru cel feroviar.

Dacă aveți nevoie de mai mult ajutor, puteți să vă adresați organizației dumneavoastră naționale a consumatorilor. O listă de contacte este disponibilă la adresa: http://ec.europa.eu/consumers/empowerment/cons_networks_en.htm#national

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol