Tineri maramureșeni, la Școala de vară Europe Direct 2018

Centrul Europe Direct Maramureș, împreună cu Centrele Europe Direct Argeș, Bistrița și București, au organizat un nou eveniment de rețea Europe Direct, la Băile Herculane, județul Caraș-Severin, în perioada 28-31 august 2018.

Școala de vară Europe Direct 2018 ”Tinerii și democrația” a reunit 27 de tineri din județele Argeș,
Bistrița, Maramureș și municipiul București, cu scopul de a dezvolta competenţele de comunicare ale participanţilor prin intermediul povestirilor digitale și de a creşte nivelul de conştientizare privind importanţa participării active la viaţa democratică a Uniunii Europene.

Sub îndrumarea unui expert formator, tinerii au pătruns în tainele creării de povestiri digitale
și, lucrând în echipe, au realizat mai multe filmulețe prin care promovează implicarea tinerilor
în societate și exprimă dorința și necesitatea de a decide pentru viitorul lor!

Centrul Europe Direct Maramureş a invitat să participe la acest eveniment 6 tineri maramureșeni selectați dintre cei mai activi participanți la activitățile organizate de Centrul Europe Direct Maramureș, în anul 2018.

5 dintre cei 6 tineri invitați de Centrul Europe Direct Maramureș au luat parte la Școala de vară Europe Direct 2018, fiind însoțiți de reprezentanți ai Centrului Europe Direct Maramureș și ai Consiliului Județean Maramureș – entitate afiliată în proiect. Echipa Maramureșului, la Școala de vară Europe Direct 2018:
◊ Irina Alexandra CIOLTE, Colegiul Național ”Vasile Lucaciu” Baia Mare, cl. a X-a
◊ Georgiana Sorina MUREȘAN, Colegiul Național ”Vasile Lucaciu” Baia Mare, cl. a X-a
◊ Andra Diana BOTIȘ, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Baia Mare, cl. a XI-a
◊ Paul Andrei DRAGOȘ, Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” Baia Mare, cl. a XII-a
◊ Teodor PROFEANU, Colegiul Național ”Vasile Lucaciu” Baia Mare, cl. a X-a
◊ Răzvan MANȚA, Consiliul Județean Maramureș – entitate afiliată în proiect
◊ Radu LUCIAN, Consiliul Județean Maramureș – entitate afiliată în proiect
◊ Angela MUREȘAN, Centrul Europe Direct Maramureș – Fundația CDIMM Maramureș (structură gazdă)

Programul Școlii de vară Europe Direct 2018 a cuprins o serie de activități teoretice, practice și de socializare destinate tinerilor participanți din cele 4 județe. Familiarizarea cu Alegerile Europarlamentare 2019, sesiunile teoretice și practice pe tema povestirilor digitale, vizitele de documentare la Orșova (toate echipele) și Sarmisegetuza (echipele MM și BN), precum și atelierele în cadrul cărora tinerii au lucrat pe echipe și au creat 5 filmulețe referitoare la importanţa implicării active în viaţa democratică, au contribuit la dezvoltarea și manifestarea abilităților de comunicare ale tinerilor, precum și la stabilirea de conexiuni interregionale.

Cele 5 filmulețe tematice vor fi postate pe pagina de Facebook a Centrului Europe Direct Maramureș: https://www.facebook.com/EuropeDirectMaramures/

 

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol