Asistență europeană pentru achizițiile publice locale

Autoritățile implicate în gestionarea achizițiilor publice se pot înscrie, până în data de 20 aprilie, într-un proiect-pilot având ca obiectiv promovarea utilizării strategice a acestora în proiectele co-finanțate prin politica de coeziune a Uniunii Europene. Cele care vor fi selectate vor beneficia de sprijin direct și asistență tehnică pentru a realiza aceste proceduri în mod eficient și durabil, în vederea obținerii de rezultate concrete în gestionarea provocărilor societale și economice actuale.

Astfel, acestea vor beneficia, în mod particular, de orientări și asistență pentru a valorifica la maximum oportunitățile oferite de directivele revizuite privind achizițiile publice (2014). Spre exemplu, acestea au în vedere reducerea birocrației, creșterea numărului procedurilor online, facilitând astfel participarea IMM-urilor în licitațiile publice, precum și introducerea de noi criterii în atribuirea contractelor, astfel încât să fie mai ușoară selectarea unor companii implicate în CSR (responsabilitate socială) și care au produse inovatoare și ecologice.

Autoritățile interesate își pot depune cadidaturile, trimițând  o scrisoare de intenție către adresa: REGIO-E1-ADMINISTRATIVE-CAPACITY@ec.europa.eu și prin completarea formularului care poate fi descărcat aici.

În baza candidaturilor primite, va fi selectat un grup de proiecte/inițiative de achiziții publice, (urmând a fi) co-finanțate prin Fondul european de dezvoltare regională și prin Fondul de coeziune. Dintre acestea, vor fi selectate 5 proiecte care vor primi sprijin direct – asistență tehnică specializată – din partea OCDE, toate costurile urmând a fi acoperite în cadrul proiectelor respective.

Context

Proiectul-pilot, lansat de Direcția Generală pentru Politică Regională și Urbană (DG REGIO), în cooperare cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), face parte din Planul de acțiune privind achizițiile publice, prin care statele membre sunt sprijinite pentru a îmbunătăți performanțele atât administrației publice, cât și ale beneficiarilor, în ceea ce privește achizițiile publice finanțate în cadrul financiar multianual 2014-2020.

Fondurile structurale și de investiții europene (ESI) contribuie cu peste 450 miliarde de euro la economia reală a UE în perioada 2014-2020, jumătate din această sumă fiind investită prin intermediul achizițiilor publice.

Pagini utile

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol