Activitatea ecologistă a fost organizată pe 21 septembrie 2012, în cadrul proiectului internațional „PLANT A TREE FOR PEACE” derulat de Școala nr. 1 Moisei. 40 de elevi din clasele a VII-a B și a VIII-a B, împreună cu cadre didactice, oficialități locale și mass-media au plantat 100 de puieți de conifere, în zona Mănăstirii Moisei. Citeste articolul
Reprezentanța Comisiei Europene și Biroul de Informare al Parlamentului European în România organizează o nouă ediție a concursului ”Reporter European”.
În acest an, jurnaliștii sunt invitați să înscrie în competiție anchete și reportaje cu privire la una dintre cele trei teme ale concursului: impactul fondurilor europene în România, reforma politicii agricole comune și Anul European al Îmbătrânirii Active și Solidarității între Generații. Materialele pot fi înscrise în cadrul celor trei secțiuni – presă audio, presă video și presă scrisă și online. Citeste articolul
Centrul Europe Direct Maramureș și structura gazdă – Fundația CDIMM Maramureș va invită la Târgul de informare europeană – Ediția a V-a, vineri, 28 septembrie 2012, Baia Mare – Centrul Vechi, între orele11.00– 14.00.
Evenimentul este organizat cu prilejul ”Toamnei Băimărene 2012”.
Informații suplimentare găsiți în Comunicat presa_Septembrie 2012_ED Maramures.
Publicația Jurnal CDIMM se adresează în principal mediului de afaceri și este transmisă lunar prin poștă, în format tipărit, la în jur de 300 de firme, instituții publice, ONG-uri. Citeste articolul
Centrul Europe Direct Maramureș a realizat un nou material de informare pentru a prezenta celor interesați ce înseamnă Politica Agricolă Comună (PAC) și reformarea acesteia, precum și care sunt finanțările din fonduri europene disponibile în România, în domeniul agriculturii. Publicația poate fi consultată în format electronic, în secțiunea: http://europedirect.cdimm.org/informatii-utile/publicatiiCiteste articolul
Ziua cooperării europene este o sărbătoare a realizărilor regiunilor și țărilor europene care colaborează la nivel transfrontalier. Pentru prima dată, ea va fi celebrată în aceeași zi în toată Europa la data de 21 septembrie, atât în statele membre ale UE, cât și în țările vecine.
În perioada 16-22 septembrie 2012, sute de orașe mari și mici din Europa vor participa la ediția cu numărul 11 a Săptămânii europene a mobilității. Cetățenii sunt invitați să se implice în activități care promovează moduri alternative de transport și reduc utilizarea automobilelor personale. Citeste articolul
În data de 19 septembrie, ora 19:00 CET, președintele Barroso va răspunde la întrebările cetățenilor cu privire la starea Uniunii într-un interviu în direct găzduit de Euronews, cu ajutorul tehnologiei video Google+ Hangout. Citeste articolul