Două măsuri de restricționare a folosirii a trei conservanți în produsele cosmetice

Comisia a consolidat și mai mult protecția consumatorilor, în special a bebelușilor și a copiilor mici, adoptând două măsuri de restricționare a folosirii a trei conservanți în produsele cosmetice.

  • Comisia limitează concentrația maximă a doi conservanți, propilparabenul și butilparabenul, de la limita permisă în prezent de 0,4% atunci când sunt utilizați separat și de 0,8% în cazul amestecurilor cu alți esteri la 0,14 % în cazul în care sunt utilizați separat sau împreună. Substanțele sunt interzise în produsele folosite fără clătire destinate zonei corpului acoperite de scutec la copiii mici, cu vârsta sub trei ani, deoarece, din cauza pielii iritate și a ocluziei deja existente, pătrunderea în piele poate fi mai mare decât în cazul pielii intacte. Noile norme se vor aplica pentru produsele puse în vânzare după 16 aprilie 2015.
  • În al doilea rând, Comisia interzice amestecul de metilcloroizotiazolinonă (și) metilizotiazolinonă (MCI/MI) din produse fără clătire cum sunt cremele de corp. Măsura urmărește să reducă riscul de alergii cutanate și apariția acestora. Conservantul poate fi în continuare utilizat în produsele care se îndepărtează prin clătire, de exemplu în șampoane și geluri de duș, în concentrație maximă de 0,0015 % de amestec în raport de 3:1 de MCI/MI. Măsura se va aplica pentru produsele introduse pe piață după 16 iulie 2015.

Context

Conservanții sunt importanți în produsele cosmetice întrucât protejează consumatorii împotriva agenților patogeni nocivi care altfel ar invada cremele și produsele pe care le folosesc zilnic oamenii. În lipsa conservanților, toate produsele cosmetice ar avea un termen de valabilitate foarte scurt și majoritatea ar trebui păstrate la frigider.

Grupa de produse chimice cunoscute sub numele de parabeni reprezintă o parte importantă a conservanților care ar putea fi utilizați în produsele cosmetice. Pe lângă propilparaben și butilparaben, alți parabeni, precum metilparabenul și etilparabenul, sunt siguri, astfel cum a confirmat în repetate rânduri Comitetul științific pentru siguranța consumatorilor (CSSC). Aceștia sunt totodată și unii dintre cei mai eficienți conservanți.

La începutul acestui an, Comisia a interzis utilizarea altor cinci parabeni în produsele cosmetice — izopropilparaben, izobutilparaben, fenilparaben, benzilparaben și pentilparaben [a se vedea Regulamentul (UE) nr. 358/2014 al Comisiei] deoarece lipseau datele necesare pentru reevaluare. Produsele introduse pe piață după 30 octombrie 2014 vor trebui să nu conțină aceste substanțe.

Produsele cosmetice sunt reglementate la nivel european prin Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 pentru a se garanta siguranța consumatorilor și integritatea pieței interne. Indiferent de procesele de producție sau de canalele de distribuție, produsele cosmetice introduse pe piața UE trebuie să fie sigure. Producătorul este responsabil pentru siguranța produselor și trebuie să se asigure că acestea sunt supuse, înainte de a fi introduse pe piață, unei evaluări științifice de specialitate vizând siguranța.

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol