Depunerea documentelor publice într-o altă țară din UE va fi simplificată

Libera circulație le permite cetățenilor să locuiască, să lucreze sau să-și înceapă o afacere într-un alt stat UE, însă, deseori, aceștia se confruntă cu bariere birocratice. Recunoașterea actelor publice poate fi costisitoare și dura mult timp. Joi, 12 noiembrie, comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European a aprobat un acord cu Consiliul pentru simplificarea procedurii. Înainte de vot, raportoarea parlamentară Mady Delvaux (S&D, Luxemburg) a explicat noua procedură și domeniul de aplicare al acesteia.

Cum vor beneficia cetățenii UE și întreprinderile europene de noile reguli?
Un cetățean al UE strămutat dintr-un stat membru în altul nu va mai fi obligat să aibă o ștampilă de autentificare (apostilă) pe documentele care fac obiectul prezentului regulament. În doi ani, Comisia va propune un raport cu privire la detaliile regulamentului.

Vor fi acceptate toate documentele, fără o ștampilă de autentificare?
Numai documentele menționate în prezentul regulament. Printre acestea se numără documentele privind starea civilă (căsătorie, parteneriat legal), certificatele de naștere, deces, de ședere temporară sau domiciliu, actele privind drepturile electorale și lipsa de antecedente penale. Clauza de revizuire va permite, în viitor, extinderea acestei liste la domenii precum afacerile, handicapul și educația.

În cazul în care o autoritate solicită unui cetățean o traducere autorizată a documentului, cine va suporta costurile?Prezentul regulament prevede formulare standard multilingve pentru a facilita traducerea mai multor documente. Pentru aceste acte nu va fi mai necesară o traducere. Prețul acestui formular nu va depăși costul de producție sau costul documentului public la care este atașată forma.

Va fi acceptată, de exemplu, o copie simplă a certificatului de naștere, fară a fi necesară o copie certificată cu o traducere? În ce mod pot fi sigure autoritățile că exemplarul prezentat este autentic?
Copiile simple nu vor fi acceptate, ele trebuie să fie certificate. Însă cetățeanul poate solicita un formular standard multilingv care va fi atașat certificatului. Astfel, nu va fi necesară o apostilă sau o traducere legalizată. În cazul în care autoritatea competentă are îndoieli privind validitatea documentului, autenticitatea acestui document poate fi verificată prin intermediul sistemului de informare al pieței interne.

Ce se întâmplă în cazul în care parteneriatul legal încheiat de un cuplu nu există în statul în care se află? Documentul lor va fi recunoscut?
Prezentul regulament are scopul de a recunoaște forma unui document public și nu de a valida conținutul său. De exemplu, dacă un cuplu de același sex aflat într-un parteneriat legal se stabilește într-un stat membru unde această situație nu este acceptată, el va fi în măsură să-și dovedească statutul, însă nu va primi drepturi relevante acestuia.

În cazul în care o persoană dorește să intre într-o universitate dintr-un alt stat membru, foile sale matricole și diplomele vor acceptate așa cum sunt?
Aceasta a fost o prioritate pentru Parlamentul European, însă propunerea a primit prea puțină susținere din partea guvernelor din Consiliu. Ca urmare, Comisia va decide dacă domeniul de aplicare a regulamentului trebuie să fie extins la astfel de documente.

Care a fost poziția Parlamentului în negocierile cu Consiliul? Care sunt punctele pe care Parlamentul le-a considerat deosebit de importante?Â
Am apărat ferm interesele cetățenilor prin limitarea taxelor pentru ajutor în traducere și prin crearea unei obligații de informare. În ciuda opoziției unei părți a Consiliului, ceea ce nu a putut fi inclus în această etapă în domeniul de aplicare este prevăzut într-o clauză de revizuire. Prezentul regulament este primul pas dintr-un proces lung, care are ca scop final documentele publice comune în cadrul UE.

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol