Școala gimnazială ”Dr. Victor Babeș” Baia Mare – Dezbaterea ”Cetățean român – Cetățean european”

Pe 18 noiembrie 2013, Centrul Europe Direct Maramureș a participat la Dezbaterea ”Cetățean român – Cetățean european”, organizată de de doamna Profesoară Mihaela Csepregi și elevii clasei a VII-a B de la Școala gimnazială ”Dr. Victor Babeș” Baia Mare, cu prilejul Festivalului Național al Șanselor Tale. La întâlnire au fost invitați și o reprezentantă a părinților și o elevă care face parte din Consiliul Elevilor.

În săptămâna 18 – 24 noiembrie, în mai multe școli din Baia Mare și din județul Maramureș se desfășoară activități sub egida Festivalului Național al Șanselor Tale. Elevii sunt implicați în acțiuni educative, creative și distractive, dedicate Anului European al Cetățenilor 2013.

Fotografii: http://europedirect.cdimm.org/Babes/album/index.html

În cadrul întâlnirii de la Școala ”Babeș” Baia Mare, doamna profesoară Mihaela Csepregi le-a prezentat elevilor informații despre Uniunea Europeană: istorie, simboluri, instituții, iar elevii au pregătit materiale despre cele 28 de state membre ale UE.

Noi, reprezentanții Centrului Europe Direct Maramureș am prezentat informații despre Anul European al Cetățenilor: de ce a fost aleasă această temă, ce este cetățenia europeană, ce înseamnă Anii europeni și temele din anii precedenți începând cu 2007, de când România este membră a UE. Împreună cu elevii am discutat despre drepturile noastre în calitate de cetățeni europeni, care includ drepturile fundametale ale omului și drepturi ce decurg din cetățenia eurpeană: libera circulație (călătorie, studii, muncă, ședere) în statele membre, dreptul la vot și de a candida la alegerile locale și pentru Parlamentul European, dreptul la protecție consulară, dreptul de a iniția legislație la nivel UE, precum și alte drepturi specifice.

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol