Vizită la elevii clasei a II-a B de la Școala gimnazială ”Octavian Goga” Baia Mare

Pe 13 decembrie, Centrul Europe Direct Maramureș a fost invitat la o lecție deschisă a elevilor din clasa a II-a B de la Școala Gimnazială ”Octavian Goga” Baia Mare, care sunt călăuziți pe drumul cunoașterii de doamna profesoară Elena Pustai-Codreanu. Copiii învață despre Uniunea Europeană la una dintre materiile opționale și la final de an, ne-am întâlnit pentru a vorbi despre tradiții și curiozități europene.

Fotografii: http://europedirect.cdimm.org/goga/album/index.html

În clasa împodobită de sărbătoare, copiii și-au demonstrat cunoștințele acumulate în timpul anului și au participat la jocuri interactive, educative și distractive. Un moment important a fost prezentarea Caietelor de activități – o încununare a eforturilor comune profesor-elev. Desigur, nu au lipsit colindele și micile daruri de Crăciun care au completat atmosfera de început a sărbătorilor de iarnă.

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol