Unui studiu recent arată că peste 80% din profesorii din UE se consideră subapreciați

Peste o treime din profesorii din Uniunea Europeană își desfășoară activitatea în școli care se confruntă cu un deficit de personal calificat, iar aproape jumătate dintre directorii de școli au raportat un deficit de profesori pentru elevii cu nevoi speciale. Deși aproape 90% din profesorii din UE declară că sunt mulțumiți de locul lor de muncă, 81% consideră că profesia didactică nu este apreciată de societate. Deși profesorii se simt bine pregătiți pentru această profesie, nu peste tot se acordă sprijin la început de carieră.

Acestea sunt principalele rezultate ale noului Studiu Internațional OECD cu privire la predare și învățare (TALIS), realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Studiul, care se bazează pe percepția profesorilor cu privire la condițiile carierei lor, include răspunsurile a 55 000 de profesori și directori de școli din învățământul secundar inferior din UE. Comisia Europeană a analizat rezultatele TALIS și consecințele acestora pentru politica în domeniul educației și formării din UE într-un raport publicat recent.

TALIS reflectă opiniile profesorilor din învățământul secundar inferior din 19 țări și regiuni din UE (BE, NL, BG, ES, CZ, CY, DK, EE, FI, FR, HR, IT, LV, NL, PL, PT, RO, SE, SK, UK-ENG), precum și din alte 15 țări: Statele Unite, Australia, Brazilia, Chile, Serbia, Singapore, Islanda, Israel, Japonia, Malaysia, Coreea de Sud, Mexic, Norvegia, Abu Dhabi și provincia canadiană Alberta.

Rezultatele TALIS în UE și recomandările Comisiei Europene:

  • 36% din profesorii din UE lucrează în școli care se confruntă cu un deficit de profesori calificați și/sau de profesori competenți (este cazul în special în NL, RO, EE, UK-ENG, iar FR, NL, HR, ES, EE au raportat un deficit de profesori pentru elevii cu nevoi speciale), conform răspunsurilor directorilor de școli. Recomandarea Comisiei: Statele membre ar trebui să implementeze strategii pe termen lung care să atragă și să rețină cei mai buni profesori. Acțiunile ar putea include consolidarea programelor de formare a profesorilor; explorarea unor parcursuri flexibile de acces către această profesie (inclusiv la mijlocul carierei); oportunități de dezvoltare profesională și de progres în carieră bazate pe criterii transparente.
  • Profesorii au șanse mai mari să fie mai încrezători în gradul lor de pregătire dacă educația lor formală include o combinație între conținut, metode de predare și învățare și practica de predare a materiilor respective în sălile de clasă. Recomandare: Formarea profesorilor ar trebui să includă toate aceste domenii pentru o mai bună pregătire a profesorilor pentru viitoarea lor carieră. Referitor la dezvoltarea profesională, ar trebui să se pună accent pe utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC) în sălile de clasă și pe aptitudinile necesare pentru a preda elevilor cu nevoi speciale.
  • Aproape 40% din directorii de școli au declarat că în școala pe care o conduc nu sunt puse la dispoziție programe oficiale de inițiere sau de sprijin la început de carieră; oferta de astfel de programe este deosebit de scăzută în PT, PL și ES. Recomandare: Statele membre ar trebui să se asigure că formarea inițială a profesorilor este urmată de un sprijin sistematic la început de carieră. Miniștrii educației din UE au convenit recent cu privire la consolidarea formării profesorilor și la dezvoltarea de cadre de competențe care să precizeze în mod clar aptitudinile și calitățile de care au nevoie profesorii în diferite etape ale carierei lor.
  • 15% din profesori declară că în anul precedent nu au participat la activități de dezvoltare profesională; aproximativ 50% din profesori nu participă niciodată la orele predate de colegii lor; aproape 20% nu participă niciodată la activități de învățare colaborativă. Recomandare: Statele membre ar trebui să acorde mai multă atenție dezvoltării profesionale eficace și învățării colaborative, deoarece acestea încurajează utilizarea de către profesori a metodelor inovatoare de predare și învățare (de exemplu, predarea adresată unor grupuri mici; utilizarea TIC) și duc la creșterea satisfacției profesionale a profesorilor. Metodele de învățare diverse pregătesc mai bine elevii pentru continuarea studiilor și pentru piața muncii, astfel cum arată inițiativele politice ale Comisiei Europene privind Reorganizarea învățământului și Deschiderea educației.

Mai multe informații: http://ec.europa.eu/romania/news/25062014_profesorii_din_ue_subapreciati_ro.htm

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol