Tranzacții în euro cu costuri mai mici în întreaga UE

Toți consumatorii și companiile vor putea beneficia pe deplin de avantajele pieței unice atunci când trimit bani, retrag numerar sau efectuează plăți în străinătate, același comision – mic sau zero – urmând să fie plătit atât pentru tranzacțiile transfrontaliere în euro, cât și pentru cele efectuate în țară, în moneda locală oficială. Prin propunerea Comisiei Europene de miercuri, 28 martie, condițiile de tranzacționare aplicate până acum doar în zona euro urmează să fie extinse și la statele membre din afara ei.

Valdis Dombrovskis, vicepreședintele responsabil cu stabilitatea financiară, serviciile financiare și Uniunea piețelor de capital, a declarat: „Datorită propunerii prezentate acum, cetățenii și companiile din țările care nu fac parte din zona euro vor beneficia de aceleași condiții ca și rezidenții din această zonă atunci când fac plăți transfrontaliere în euro. Astfel, toți cetățenii europeni vor putea face transferuri transfrontaliere în euro, plătind aceleași comisioane ca pentru tranzacțiile interne. Propunerea prevede, de asemenea, o transparență totală în ceea ce privește conversia valutară atunci când consumatorii plătesc cu cardul într-o țară care nu are aceeași monedă ca a lor.

Propunerea prevede, pentru plățile transfrontaliere în euro, perceperea unor comisioane identice cu cele pentru plățile naționale echivalente, efectuate în moneda locală, ducând astfel la scăderea acestora. Aceasta este o schimbare majoră, deoarece comisioanele ridicate percepute în prezent reprezintă un obstacol în calea pieței unice, afectând activitățile transfrontaliere ale populației (achiziționarea de bunuri sau servicii într-o altă monedă) și ale companiilor, în special IMM-uri.

Totodată, plățile care implică monede diferite ale Uniunii vor deveni transparente, consumatorii trebuind să fie pe deplin informați cu privire la costurile de conversie monetară înainte de a efectua o astfel de tranzacție, pentru a putea să compare costurile diferitelor opțiuni de conversie și să facă o alegere corectă.

Propunerea legislativă urmează să fie transmisă Parlamentului European și Consiliului UE pentru adoptare.

Context

O prioritate esențială a Comisiei Juncker este crearea unei piețe unice mai aprofundate și mai echitabile, în care persoanele, serviciile, bunurile și capitalurile să circule liber în cadrul unei economii al cărei produs intern brut anual se ridică la 15 mii de miliarde de euro. Această piață unică urmărește, de asemenea, să le ofere consumatorilor acces la produse mai bune la prețuri mai mici, datorită unei concurențe sporite.

Pagini utile

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol