Raportul UE referitor la transferul și relocarea migranților

Comisia europeană a prezentat miercuri, 9 noiembrie, cel mai recent raport privind mecanismele UE de transfer și relocare a migranților. Statele membre au relocat astfel, în perioada de monitorizare (28 septembrie-8 noiembrie), 1.157 de persoane suplimentare, ajungându-se astfel la 11.852, adică peste jumătate din numărul convenit în mecanismul stabilit în iulie 2015. In același interval de timp au fost transferate spre alte state membre 1.212 persoane (921 din Grecia și 291 din Italia). Până în data de 8 noiembrie, în România au fost transferate 386 de persoane (43 din Italia și 343 din Grecia).

Relocare 2016

Comisarul pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos, a declarat: „După perioada estivală s-au înregistrat tendințe pozitive atât în privința transferurilor, cât și a relocării. Acum este momentul să le susținem. Salut eforturile colective depuse până în prezent de statele membre în materie de transfer și relocare. Ne dorim un număr stabil de angajamente, proceduri rapide și un număr constant de transferuri efectuate săptămânal. Trebuie să facem mai mult și mai repede pentru a răspunde numărului tot mai mare de migranți care sosesc în Italia și miilor de persoane blocate în Grecia. După un an de la lansarea mecanismelor, așteptăm ca statele membre să își intensifice eforturile pentru a-și îndeplini angajamentele și a-și onora pe deplin obligațiile.”
Cele peste 11 mii de persoane au fost relocate, potrivit mecanismului, în 21 de țări europene, și anume: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania și Suedia.

Numărul relocărilor din Turcia a continuat să crească, pe măsură ce statele membre evaluează dosarele transmise prin intermediul Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați. Astfel, de la 4 aprilie și până acum, 2.217 sirieni au fost relocați din Turcia în UE.

Context

Mecanismul temporar de transfer de urgență a fost instituit prin două decizii ale Consiliului din septembrie 2015, prin care statele membre s-au angajat să transfere până la 160.000 de persoane din Italia și Grecia (și, după caz, din alte state membre) până în septembrie 2017.

La 8 iunie 2015, Comisia a adoptat o propunere privind un mecanism european de relocare, care a fost urmată de acordul dintre statele membre din 20 iulie 2015 privind relocarea a 22.504 persoane care au în mod clar nevoie de protecție internațională.

Pagini utile:

Comunicat de presă integral

Comunicare: Al șaptelea raport privind transferul și relocarea

Anexa 1: Transferuri din Grecia

Anexa 2: Transferuri din Italia

Anexa 3: Situația privind relocarea

FIȘĂ INFORMATIVĂ: Transferul și relocarea

FIȘĂ INFORMATIVĂ: Gestionarea crizei refugiaților: asistența financiară acordată de UE Greciei

Întrebări și răspunsuri: Crearea unui cadru de relocare al UE

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol