Programul noului Presedinte al Comisiei Europene Doamna Ursula von der Leyen

O Uniune mai ambițioasă

Pentru generația părinților mei, Europa a însemnat o aspirație la pace pe un continent care fusese divizat prea multă vreme.

Pentru generația mea, Europa a însemnat o aspirație la pace, prosperitate și unitate pe care am transpus-o în realitate prin moneda noastră unică, libertatea de circulație și extinderile succesive.

Pentru generația copiilor mei, Europa este o aspirație unică

Este aspirația de a trăi pe un continent unde natura și sănătatea sunt protejate, de a trăi într-o societate în care fiecare să aibă libertatea de a fi cine este cu adevărat, de a locui unde își dorește, de a iubi pe cine își dorește și de a-și urmări cele mai mari ambiții. Este aspirația către o lume deschisă la noile tehnologii și totodată fidelă valorilor seculare. Aspirația către o Europă care să își asume rolul de lider mondial în abordarea principalelor provocări ale vremurilor în care trăim.

Un număr record de cetățeni europeni și-au făcut auzite vocea și aspirațiile votând la alegerile pentru Parlamentul European din acest an, încredințându-le instituțiilor și liderilor Europei sarcina clară de a da dovadă de îndrăzneală și de hotărâre.

Pentru a răspunde acestei aspirații cu acțiuni pe măsură, trebuie să ne redescoperim unitatea și forța interioară.

Dacă voi fi aleasă, voi întări legăturile dintre cetățeni, națiuni și instituții. Dintre așteptări și rezultate. Dintre vorbe și fapte. Comisia pe care o voi conduce va fi atentă la nevoile cetățenilor europeni și va da dovadă de îndrăzneală în situațiile în care va fi judicios să acționeze, dar le va lăsa mână liberă actorilor de la nivel național, regional și local în cazurile în care aceștia sunt cel mai bine plasați pentru a acționa. ”

Materialul complet se gasește accesând link-ul de mai jos.

O Uniune mai ambitioasa_ro

 

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol