Măsuri generale, de ordin medical și legate de ordinea publică

La 17.03.2020 Ministerul Afacerilor Interne a stabilit o serie de măsuri generale, de ordin medical și legate de ordinea publică care sunt obligatorii pe teritoriul național, pentru prevenirea răspândirii noului tip de coronavirus.
Dintre acestea menționăm:
⭕️ suspendarea activității de servire și consum a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locației (este permisă continuarea activității specific care nu presupune rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, precum cele de tip „drive-in”, „room-service” sau livrare la client);
⭕️ suspendarea tuturor activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear și de îngrijire personală, realizate în spații închise;
⭕️ interzicerea organizării și desfășurării oricărui eveniment care presupune participarea a peste 100 de persoane, în spații deschise;
⭕️ suspendarea tuturor zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile. (începând cu 18.03.2020, ora 18.00, ora României). Prelungirea măsurii de supendare a zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Italia și din Italia către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 23 martie 2020 (nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență);
⭕️ întreruperea stagiilor de pregătire pentru rezidenții la specialitățile medicină de urgență, anestezie terapie intensivă, boli infecțioase, medicină de internă și medicină de familie pentru includerea în turele și gărzile din secțiile a căror specialitate o urmează, respectiv în cadrul Serviciile Județene de Ambulanță, unitățile de primiri urgențe, camerele de gardă sau secțiile de spital, în funcție de necesități.
ℹ️Informațiile complete aici 👉 http://bit.ly/2WkM0Wl

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol