Consultare publică privind firmele start-up

Comisia Europeană a lansat joi, 31 martie, o consultare publică pentru a afla opiniile antreprenorilor, debutanților în afaceri, altor părți interesate, cu privire la îmbunătățirea mediului pentru firmele start-up pe teritoriul Uniunii Europene.

Jyrki Katainen, vicepreședinte al Comisiei Europene, responsabil pentru locuri de muncă, creștere economică, investiții și competitivitate a declarat: “Firmele start-up și cele în curs de extindere ar trebui să poată exploata întregul potențial al Pieței unice. Vrem să strângem de la părțile interesate cât mai multe idei noi cu privire la îmbunătățirea climatului pentru firmele inovatoare, pe toată durata existenței lor. Trebuie să creăm cele mai bune condiții, pentru ca antreprenorii europeni să își asume riscuri, să investească, să se dezvolte și să devină competitivi la scară globală.”

Consultarea va ajuta la identificarea de posibile soluții și, dacă este necesar, la elaborarea de noi politici care să sprijine  dezvoltarea companiilor. Scopul este de a crea antreprenori dispuși să reinvestească atunci când au succes, să o ia de la început când eșuează, precum și de a sprijini un ecosistem antreprenorial sănătos la nivel european. Termenul-limită de participare este 30 iunie 2016.

Context

Consultarea marchează debutul „Inițiativei pentru Start-up-uri”, inclusă în Strategia pentru o Piață unică. Ea își propune să creeze condiții favorabile pentru antreprenorii care decid să înființeze o companie nouă sau doresc să-și extindă afacerea la nivel european.

Pagini Utile

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol