Consiliul UE, condus de Malta. Ce aşteptări au deputaţii europeni

20161209PHT55360_originalPreşedinţia Consiliului UE, care este atribuită prin rotaţie, a fost preluată de Malta la 1 ianuarie 2017. Fiind un organism care stabileşte agenda şi caută compromisuri, micul stat insular va trebui să abordeze şi provocări. Printre acestea, criza migraţiei în Marea Mediterană, tensiunile privind politica externă, începerea negocierilor în cazul Brexit. Deputaţii europeni maltezi și-au exprimat opinii despre preluarea preşedinţiei, pentru prima dată, a Consiliului UE de către Malta.

David Casa (PPE): „Preşedinţia Maltei vine într-un moment crucial, în care UE va avea de înfruntat noi provocări. Vor avea loc alegeri importante în Franţa, Ţările de Jos şi Regatul Unit şi, de asemenea, este de aşteptat să fie invocat articolul 50 în timpul preşedinţiei noastre. Brexit este, fără îndoială, o provocare fără precedent – gestionarea acestor negocieri complexe va avea impact asupra UE decenii la rând.”… „Securitatea şi migraţia trebuie, de asemenea, să rămână printre cele mai importante aspecte în agenda UE. Sunt optimist şi mă aştept ca un accent mai mare să fie pus pe situaţia generală din regiunea mediteraneană în ceea ce priveşte politica, securitatea şi migraţia ilegală, care rămân o provocare uriaşă ce trebuie abordată în mod decisiv.”…„Dezvoltarea şi locurile de muncă rămân o prioritate primordială pentru UE, per ansamblu. În timp ce rata şomajului în UE s-a îmbunătăţit în ultimii trei ani, decalajele dintre regiuni rămân ridicate.”

Roberta Metsola (PPE): „Preşedinţia malteză este ceva pentru care am muncit foarte mult ca naţiune, aşadar va fi un moment de mândrie pentru Malta şi Gozo.”… „În calitate de deputat european, dar şi în calitate de cetăţean maltez, îmi doresc ca preşedinţia noastră să aibă cel mai bun rezultat posibil pentru Europa şi pentru Malta. În lunile următoare, poate mai mult ca niciodată, avem nevoie să aducem UE mai aproape de cetăţeni şi să reafirmăm nevoile şi valorile Europei pe care le îndrăgim atât de mult.” … „Europa are nevoie de oameni care să o susțină şi sper că preşedinţia malteză va face chiar acest lucru.”

Tereza Comodini Cachia (PPE): ”Cea mai mare provocare pe care UE trebuie să o abordeze este aceea de a asigura implicarea cetăţenilor în afacerile UE, precum şi de a face ca activitatea instituţiilor să răspundă mai bine dificultăţilor pe care le întâmpină cetăţenii noştri. Spun acest lucru fără să subestimez provocările provenite din rezultatele referendumului privind Brexit-ul şi alegerea lui Trump.”… ”Aş dori să văd că preşedinţia malteză va fi jucat un rol în această perioadă şi că va realiza progrese în dosarele referitoare la piaţa unică digitală. Obţinerea unui acord şi încheierea unor acte în acest sens, garantând faptul că UE dispune de un cadru legislativ şi de infrastructură pentru a crea oportunităţi digitale reale, este o viziune politică necesară pentru cetăţenii noştri.”

Alfred Sant (S&D): ”Cea mai mare provocare pentru UE este să se asigure că direcţiile clare de comunicare sunt menţinute între statele membre şi Marea Britanie, atunci când vor începe negocierile în privinţa Brexit. UE, ca şi restul lumii, va încerca să ajungă la un acord, cu incertitudini fără precedent. Astfel de aspecte vor trebui gestionate în mod transparent, cuprinzător şi sensibil.”… ”Mai aproape de realitatea malteză, o mare provocare pentru Malta, în ciuda dimensiunilor sale, va fi abordarea, în mod competent, a complexităţilor administrative şi politice care vor apărea. Am încredere că va reuşi să realizeze aceste lucruri. Chiar dacă nu poate fi perfect, mi-aş dori cel mai mult să vedem progrese în politicile mediteraneene şi în ceea ce priveşte imigraţia.”

Miriam Dalli (S&D): ”Cele mai mari provocări vor fi reprezentate de cele mai recente evoluţii politice din Europa, inclusiv Brexit şi alegerile europene din ţările UE, care pot schimba dinamica Uniunii Europene. În timpul preşedinţiei malteze, priorităţile includ, cu siguranţă, progrese în cadrul politicii europene de imigraţie. Avem nevoie de un sistem de azil care să asigure solidaritate şi demnitate în ceea ce priveşte relocarea. Printre alte priorităţi din domeniul în care lucrez sunt includerea economiei circulare şi a emisiilor, domenii ca roaming şi acces la internet prin wi-fi, dar şi politica europeană privind gazele naturale lichefiate.”

Marlene Mizzi (S&D): ”Având preşedinţia UE pentru prima dată este o provocare pentru ţările mai mici, iar munca lor e mult mai dificilă în aşa vremuri tulburi. Următoarele şase luni trebuie să fie despre punerea cetăţenilor în centrul agendei UE. Europa trebuie să înceapă să îşi asculte oamenii şi să acţioneze în ceea ce priveşte preocupările şi aspiraţiile lor. În timpul preşedinţiei malteze, sper să văd progrese în domenii importante, cum ar fi migraţia, piaţa unică digitală, securitatea şi incluziunea socială.”

Website-ul Președinției malteze a Consiliului UE

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol