Ce însemnă neutralitate climatică?

În anul 2019, liderii Uniunii Europene au agreat obiectivul neutralității climatice de atins pentru anul 2050 prin adoptarea Legii europene a climei 🌍💙
Ce însemnă neutralitate climatică și cum vom reuși în UE să atingem acest obiectiv ambițios și în același timp să promovăm bunăstarea cetățenilor?
𝑵𝒆𝒖𝒕𝒓𝒂𝒍𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒄𝒍𝒊𝒎𝒂𝒕𝒊𝒄𝒂̆ se referă la reducerea emisiilor și absorbția mai mare de carbon.
A deveni „neutri din punct de vedere al impactului asupra climei” (climate neutral) înseamnă reducerea pe cât mai mult posibil a emisiilor de gaze cu efect de seră, dar presupune și compensarea oricăror emisii care se produc.
𝑹𝒆𝒅𝒖𝒄𝒆𝒓𝒆𝒂 𝒆𝒎𝒊𝒔𝒊𝒊𝒍𝒐𝒓
Toate sectoarele economice pot și trebuie să contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin acțiuni de modernizare și tranziție spre combustibili alternativi mai verzi.
𝑪𝒓𝒆𝒔̦𝒕𝒆𝒓𝒆𝒂 𝒂𝒃𝒔𝒐𝒓𝒃𝒕̦𝒊𝒆𝒊
Anumite emisii nu pot fi evitate.
Oceanele, mările și solul absorb dioxidul de carbon din atmosferă, dar pădurile sunt calea cea mai eficientă de a face diferență. Acțiunile de protejare a oceanelor, solului și pădurilor sunt vitale pentru absorbția emisiilor.
𝑆̦𝑖 𝑛𝑢 𝑢𝑖𝑡𝑎: 𝑓𝑖𝑒𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑛𝑜𝑖, 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑢𝑚𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖, 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑚 𝑟𝑒𝑑𝑢𝑐𝑒 𝑖𝑚𝑝𝑎𝑐𝑡𝑢𝑙 𝑛𝑜𝑠𝑡𝑟𝑢 𝑎𝑠𝑢𝑝𝑟𝑎 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑚𝑒𝑛𝑡 𝑠̦𝑖 𝑎𝑙𝑒𝑔𝑒𝑟𝑖.
ℹCitește mai multe legate de neutralitatea climatică aici: http://bit.ly/5FactsNeutrUE
  1. Nu există încă păreri pentru acest articol