CE a aprobat 31 de milioane de euro pentru reabilitarea unor porţiuni din DN 1C şi DN 19 (în județele Maramureș și Satu Mare)

România: aproximativ 31 de milioane de euro pentru reabilitarea unor porţiuni din DN 1C şi DN 19Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu a aprobat marți, 7 iunie 2016, finanţarea proiectului retrospectiv privind reabilitarea legăturilor rutiere Baia Mare – Livada şi Livada – Halmeu, parte a Drumului Naţional 1C, respectiv Satu Mare – Livada, parte a Drumului Naţional 19.

Valoarea eligibilă a proiectului se ridică la peste 37 de milioane de euro. Cofinanţarea din partea Uniunii Europene, prin Fondul european de dezvoltare regională, este de peste 31 de milioane de euro. Proiectul vizează reabilitarea a aproape 77 de km din DN 1C şi DN 19, între localităţile Baia Mare şi Halmeu, respectiv între Satu Mare şi Livada.

Comisarul pentru politică regională, Corina Crețu, a declarat: ,,Infrastructura de transport rutier este un domeniu-cheie pentru dezvoltarea României, iar Comisia Europeană susţine prin fonduri nerambursabile acest sector. Prin reabilitarea unor secțiuni de drum între localitățile Satu Mare şi Baia Mare se creează premisele pentru un transport mai sigur şi mai rapid între judeţele limitrofe de nord-vest ale ţării, cu efect direct asupra creşterii economice din zonă.

Lucrările de reabilitare sunt aproape de finalizare, iar costurile pentru acestea au fost suportate iniţial de către statul român, banii provenind din alte surse de finanţare. Decizia vizează cofinanțarea proiectului prin Programul Operațional Sectorial „Transport”, în cadrul Axei prioritare 2 „Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii naționale de transport în scopul dezvoltării unui sistem de transport durabil” în perioada 2007-2013.

Pagini Utile

 

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol