Ambulanța pentru Monumente

Câștigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2020, cea mai înaltă onoare a Europei în domeniul patrimoniului, au fost sărbătoriți în această după-amiază, 10 noiembrie, în cadrul unei reuniuni virtuale care a conectat iubitori de patrimoniu, profesioniști, voluntari și susținători din întreaga Europă și din lume. Premiul Publicului a mers către proiectul de educație, formare și sensibilizare „Ambulanța pentru Monumente” (România), care a contribuit la salvarea a sute de clădiri monument istoric din România, prin intermediul unei largi rețele active de organizații de patrimoniu.

Laureații Marilor Premii din anul 2020 sunt:

  1. restaurarea exemplară a bazilici „Santa Maria di Collemaggio”, L’Aquila (Italia), grav avariată de cutremurul devastator din anul 2009;
  2. remarcabilul proiect „Rețeaua Tramaontana III” (Franța, Italia, Polonia, Portugalia, Spania), dedicat cercetării patrimoniului tangibil și intangibil din regiunile montane ale Europei și
  3. marea expoziție „Auschwitz. Nici demult. Nici departe” (Polonia, Spania), ce a marcat aniversarea a 75 de ani de la eliberarea celui mai mare lagăr nazist de concentrare.

Laureații Marilor Premii, aleși de un juriu independent format din experți și din membrii Consiliului de Administrație al Europa Nostra, vor primi câte 10.000 euro fiecare.

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol