”Să facem Pământul să zâmbească” – Proiect educațional la Lucăcești

Pe 6 aprilie, elevii claselor primare de la Școala Lucăcești (Strcutură a Școlii Gimnaziale Mireșu Mare) au participat la prima activitate a Proiectului Educațional ”Să facem Pământul să zâmbească”. În cadrul Expoziției de creații plastice, copiii și-au exprimat prețuirea față de mediu prin desene și picturi care ne îndeamnă să manifestăm un comportament ecologic: să ocrotim natura, să reconsiderăm modul de a trăi în raport cu natura și să ne implicăm în activități de ecologizare. Proiectul este realizat de inimoșii profesori Gelu Dragoș, Ana Dragoș, Claudia Chioar și alte cadre didactice dedicate din cadrul Școlii Lucăcești. Galerie foto

Cele mai apreciate creații vor fi prezentate de Ziua Europei, în cadrul evenimentului organizat de Centrul Europe Direct Maramureș și vor fi premiate de Ziua Educației, pe 5 octombrie 2017.

Dl. profesor Gelu Dragoș a prezentat activitățile proiectului și le-a vorbit elevilor despre importanța educației și culturii ecologice. La invitația organizatorilor au răspuns primarul și viceprimarul comunei Mireșu Mare, care și-au exprimat aprecierea și susținerea față de acest proiect educațional care contribuie la dezvoltarea unei culturi ecologice în întreaga comunitate.

Noi, reprezentanții Centrului Europe Direct Maramureș, am prezentat informații și filmulețe amuzante și educative despre protecția mediului și modul cum putem să ne implicăm pentru reducerea impactului activităților umane asupra mediului și schimbărilor climatice.

Dl. Ionică Pop, ex-curator al Rezervaţiei Naturale Munţii Maramureşului, a făcut o scurtă prezentare a Rezervaţiei de stejar pedunculat „Bavna” cu cele două „comori” ale sale: laleaua pestriţă şi colonia de stârc cenuşiu.

Elevii din Lucăcești au pregătit și un moment artistic deosebit, recitând cu emoție și candoare poezii compuse chiar de ei. Răslpata a venit la final, prin materiale de informare și promovare primite din partea Centrului Europe Direct Maramureș.

ACTIVITĂŢI PROPUSE în perioada aprilie – iunie 2017

  1. Concursul ”Să facem pământul să zâmbească”: creaţii plastice (secţiunile desen, grafică, pictură, colaj) şi creaţii literare (poezie sau proză)
  2. DETECTIVII CURĂŢENIEI! Şcoala – castelul curăţeniei: acțiuni de curățenie; amenajarea unui colț verde; coșuri de gunoi inscripționate cu mesaje ECO; Premiul ”Cea ma ECO clasă”
  3. FRUMUSEŢI … DIN NIMICURI: realizare de eco-creaţii, folosind  materiale reciclabile; expoziție în școală
  4. CUM TE SIMŢI, PĂMÂNTULE? De ziua ta vrem să te facem să zâmbeşti!: concurs de mesaje dedicate Zilei Pământului – ocrotirea vieţii pe pământ şi lupta împotriva poluării; colţ verde cu mesajele realizate de către elevi; adoptarea şi afişarea unui ECO-COD şi a săptămânii micului ecologist, distribuirea de fluturaşi ECO.
  5. RĂSPLATA MICILOR ECOLOGIŞTI: prezentarea unei scenete ecologice şi festivitate de premiere.

 

  1. Nu există încă păreri pentru acest articol